E bine să înveți din propriile greșeli, dar, adaug eu, e mai bine să înveți din greșelile altora.

Îți vorbesc azi despre experiențele unora care au eșuat, pentru a nu repeta modul lor de a aborda situațiile. Nu înseamnă că din momentul în care vei citi acest articol ești scutit de greșeli, nu, nu e vorba decât de a asimila anumite informații extrem de utile.

De obicei discutăm despre oameni de succes, idei ingenioase și antreprenoriat de înaltă clasă, dar acum cred că e foarte util să ne mutăm atenția și către cei care nu au reușit sau au reușit la un moment dat, apoi nu au putut să-și mențină echilibrul și au căzut.
Nu te descurajez, din contră, sunt genul de persoană care îți prezintă realitatea, unicornii roz care fac magie nu cred că e cazul să îi aducem la viață.

 

 

Amazon, ca orice afacere de succes, își păstrează propriile interese, de aceea să nu ai vreodată impresia că pentru a face bani e nevoie de noroc sau de o ploaie cu bancnote. Nu, totul e despre decizii, planuri, muncă, gândire pozitivă și nu în ultimul rând, pasiune.

Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2019

Sunt câteva lucruri care îți pot fura startul, de exemplu, dacă nu îți controlezi afacerea încă din primele clipe și tratezi totul superficial. Pentru ca ceea ce faci tu pe Amazon să devină o sursă sigură de venit, trebuie să ai puțină răbdare , să investești puțin timp să te documentezi și să te axezi în permanență pe un grafic, să știi cum ajungi din punctul A în punctul B.
Un alt pas strâmb e să nu pui bază pe strategia SEO, pentru că asta va înseamna că nu vei avea vizibilitate și tot ce vei face va dispărea ca măgarul în ceață. Sau, la fel de grav, să nu te intereseze recenziile. Așa cum am tot discutat, e necesar să ai recenzii bune, e unul din cele mai importante aspecte ale afacerii tale pe Amazon.

 

Și cireașa de pe tort: nu e nevoie să rămâi blocat în ideea de a găsi o nișă neexploatată. Dacă pierzi timp și te consumi pe o idee fixă, scutură-te și revino cu picioarele pe pământ. Cu toții ne dorim un astfel de “boom”, unii reușesc, alții nu, dar până una alta ai de dezvoltat o afacere. Bine, dacă ai o idee extraordinară și găsești o nișă neeploatată și ești convins că te duce către câștig, perfect, mergi pe drumul ăsta.

Unii din cei care s-au fript și acum suflă în iaurt ne dau câteva sfaturi prețioase:
-Trebuie să te asiguri de calitatea mărfii.
-Obține dreptul de ambalare și brand-uire al produsului
-Stabilește-ți publicul țintă

Sunt câteva exemple de pași greșiți care trebuie evitați.
Regula de aur e simplă: “Clientul este rege”, mi-a plăcut mai mult expresia aceasta decât, “clientul nostru, stăpânul nostru“.
Amazon respectă cu strictețe această regulă, de fapt, după cum am tot conturat articolele, ți-ai făcut deja o idee (tu, cititorul fidel), acestă companie uriașă are propriile reguli pe care trebuie să le respecți.
Odată ce te-ai obișnui cu mentalitatea lor și ai asimilat principalele idei, poți să mergi liniștit în direcția aleasă.
Repet, azi nu vreau să te descurajez, vreau să te ajut să nu cazi în capcana în care totul e simplu de făcut și banii vor curge din cer, fără ca tu să te implici.
Pentru a încheia cum se cuvine: ”Nu este vorba despre idei. Este vorba despre idei care devin realitate.”-Scott Belsky, cofondator Behance.

Succes!
Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2019