Prietene, m-am gândit ca pentru acest articol să vorbesc despre o afacere de nișă, pentru care îți voi furniza anumite informații foarte importante.

Poate vor exista doritori care cred că este o idee bună să se apuce de o astfel de afacere și, cu siguranță, dacă se documentează îndeajuns, vor reuși să aibă succes.

În plus, da, știu, a trecut mai mult de jumătate din anul aceasta ciudat și e momentul să ne gândim deja la sărbătorile de iarnă.

Ca o paranteză, îmi aduc aminte cum îl așteptam pe Moș Crăciun și ce fericit eram când îmi aducea jucăriile pe care mi le doream.

Amazon știe potențialul unei astfel de afacere de nișă și le spune vânzătorilor toate criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a vinde în secțiunea „Jucării și jocuri”( Toys & Games), în timpul celui de-al patrulea trimestru. În mod nu neapărat surprinzător, „Jucării și jocuri” este categoria cu cele mai vândute produse în perioada sărbătorilor. Atenție!, dacă vânzătorii nu respectă regulile, pot rata vânzările. Amazon vrea să fie sigur că vânzătorii săi pot livra. Din fericire, le reamintește vânzătorilor aceste cerințe suficient de devreme.

Practic, Amazon te va anunța despre eligibilitatea de a vinde “Jucării și Jocuri” în timpul sărbătorilor, până la 2 noiembrie 2020. Eligibilitatea pentru vânzarea din această categorie se stabilește separat pentru fiecare țară. Ceea ce înseamnă că va trebui să obții aprobare pentru a vinde “Jucării și jocuri”, din fiecare țară în care vinzi.

 

 

Contul tău trebuie să respecte politicile generale și codul de conduită. Amazon își rezervă dreptul de a anula înregistrările și de a interzice vânzarea de produse specifice pentru a menține o experiență a clienților de calitate și siguranța clienților.

Cu alte cuvinte, respectă cerințele, documenează-te și crează-ți o strategie în funcție de regulile jocului.

Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2020

Un prim aspect important este acela că prima ta vânzare pe Amazon trebuie să fie anterioară datei de 1 septembrie 2020, dar nu trebuie să fie specifică pentru categoria “Jucării și jocuri”. Al doilea, la fel de important este ca începând cu data de 15 august 2020 până în 14 octombrie 2020, să fi procesat și expediat cel puțin 25 de comenzi îndeplinite de vânzători. Asta nu e neapărat un impediment dacă ești un amazonian cu ceva experiență. Dacă ești la început, ia în considerare aceste sfaturi pentru anul următor.

După cum știi deja, Amazon ține cont de feedback-ul pe care-l primești, de promptitudinea cu care livrezi și de calitatea produselor tale. Orice ai începe pe această platformă trebuie să respecte aceste cerințe, așa că, dacă tu crezi că nu ești pus la punct, ai răbdare și gestionează-ți bine afacerea.

 

 

Ideea e să nu îți faci singur viața grea și să te grăbești, axează-te pe ce ești sigur și, dacă ți se pare că vei da lovitura pe o anumită nișă, “do it!”, asta după ce ai luat în calcul plusurile și minusurile.

Mi-am adus aminte de cea mai frumoasă perioadă a vieții și de asta am să închei cu un citat al marelui actor, Horațiu Mălăele: „Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru tot ce vom avea de îndurat“

 

Succes!

Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2020