Am să îți vorbesc, în linii mari, despre modul în care ar trebui să arate afacerea ta pe Amazon.

Știm că în domeniul comerțului online, în SUA, Amazon are o cifră uriașă, se estimează că aproximativ 75% dintre consumatorii online ar cumpăra de  pe această platformă. Pe undeva e de înțeles, pentru că acoperă o gamă largă de produse, poți găsi chiar acul în carul cu fân.

Optimizarea listării pe Amazon este extrem de importantă, ai nevoie de vizibilitate ca să poți obține vânzările scontate și aici încerc să pun reflectoarele pe afacerea ta, să poți evolua firesc.

 

  • Înțelegerea algoritmului Amazon.

A9 este un algoritm de clasificare a produsului organic compus din factori direcți și indirecți, un algoritm asemănător cu al celor de la Google. Pe Amazon, utilizatorii caută cu intenția de a cumpăra, ei nedorind la o primă vedere, informații stufoase cu privire la produs, ci mai degrabă să se alinieze nevoilor lor imediate, ca apoi să se decidă dacă vor cumpăra produsul respectiv sau nu, și să caute în profunzime. O statistică a celor de la Amazon ne arată că 70% dintre clienți nu dau clic pe prima pagină a rezultatelor căutării.

Relevanța în cazul de față se face pe baza a ceea ce cumpără oamenii după o căutare.

Factorii A9 la clasarea rezultatelor căutării sunt legați de relevanța de potrivire a textului, disponibilitatea și istoricul stocurilor, viteza vânzărilor, prețul, precum și metoda de îndeplinire, recenzii, comentarii, punctaj, promoții, reclamă, imaginile produsului. Oricum, de bază rămâne ca tu să furnizezi informații relevante și complete cu privire la produsul tău.

Știu, e foarte mulă informație, dar dacă privești lucrurile puțin detașat, o să constați că multe lucruri le cunoști, trebuie doar lucrat puțin la șlefuirea diamantului.

 

 

 

  • Descuie toate ușile optimizând cuvintele cheie și termenii de căutare Amazon.

Ți-am arătat cum trebuie procedat în legătură cu aceste cuvinte magice, nu am să reiau întregul proces, doar te rog să ai în vedere acest aspect. Pentru a optimiza procesul ar fi bine să cauți ASIN-urile (ASIN-AMAZON STANDARD IDENTIFICATION NUMBER) de top și să vezi ce cuvinte cheie și termeni de căutare se clasează bine.

Dar despre ASIN probabil voi scrie pe larg într-un viitor articol.

Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2019
  • Fii geană pe concurenți.

Uită-te mereu la cei care au rezultate, în funcție de numărul recenziilor pozitive pe care le au și insipră-te din succesul lor.

 

 

*Cum să optimizezi descrierea produsului Amazon?

Cuvintele cheie incluse în lista ta de produse vor determina dacă A9 va considera de luat în seamă în timpul unei căutări sau nu și dacă va avea vreun efect asupra potențialilor tăi cumpărături.

 

 

*Titlul listării produsului, un factor cheie.

Titlul e de fapt ambalajul, dar un ambalaj trebuie să te ducă cu gândul imediat la interior și la calitatea acestuia.

E clar că nu trebuie să fie un titlu lung și plictisitor, trebuie să te limitezi la 250 de caractere, dar te sfătuiesc să îl faci în așa fel încât să nu pară că ai mai fi putut scrie încă pe atât. Undeva între 50 și 70 de caractere e unt pe pâine.

Nu uita că titlul este prima impresie și tu știi cum e cu prima impresie, drept urmare, fii autentic și la subiect, subliniind totodată și elementele cu care produsul tău se diferențiază. NU te crede savant, nu inventa caracteristici ale produsului care nu există, revin la ce scriam mai sus, autenticitatea.

Dacă vrei să ieși în față cu ceva relevant, spune ce beneficii oferi, bazează-te pe garanția de restituire, pe promoții sau orice alt avantaj și cu siguranță mai pui o cărămidă solidă la această fundație.

 

Algoritmul Amazon se bazează, după cum ne dăm seama, pe imaginea produsului. Astfel, printre primele lucruri pe care trebuie să te axezi, e să folosești toate cele 9 imagini care îți sunt permise să le încarci. Fiind era Instagram, Shutterstock, Pinterest, îți dai seama spre ce trebuie să tinzi, adică fotografii profi, care mărite să nu arate ca la începutul anilor 2000, când numărai pixelii. Desigur, ai putea să mergi și mai departe și să alegi un anunț video, care are o rată de conversie mai mare, e catchy și te va ajuta foarte mult.

 

 

Îndrăznește!

Ai nevoie să lași puțin ideile preconcepute și să preiei frâiele. Cere recenzii și feedback, răspunde prompt întrebărilor, fii în concordanță cu cerințele clienților, optimizează-ți lista de produse adăugând informații utile, trimite e-mail-uri, axează-te pe calitatea produsului tău și a serviciilor oferite.

 

O altă mutare foarte bună în toată această tactică ar fi să stabilești un preț  rentabil, care să îți permită să faci profit și care să fie modificat doar în cazul unor promoții, iar pentru a optimiza listarea pe Amazon, ar fi bine să folosești software-uri care să îți boost-ul de energie de care ai nevoie.

 

 

  1. Închei cu ceva fin din Bill Gates: “Cei mai nemultumiti clienti reprezinta cea mai mare sursa de informare.”

 

Succes!

 

 

 

 

 

Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2019