Sunt de acord cu titlul, doar dacă este complet: banii îți vor aduce fericirea, dacă îți urmezi pasiunie.

Pentru a vinde pe Amazon e nevoie să faci ce fac ceilalți, dar aducând o notă de autenticitate.

Vorbim despre a-ți găsi o nișă, o felie din acest imens tort, care să te ajute să ajungi acolo unde meriți.

Am să îți explic anumite lucruri, punctual, fiecare steluță având importanța ei:

*Urmează-ți pasiunea/ile și vei vedea cum universul te va ajuta să îți îndeplinești obiectivul. Sigur ești bun la ceva și îți face plăcere să aloci timp pentru treaba asta, acum e momentul să ai un câștig financiar. Nu te scuza, să spui că hobby-ul tău (să-i spunem așa) nu are cum să îți aducă satisfacții financiare. Fii sincer, sigur ceea ce faci cu pasiune te-a obligat să scoți bani din buzunar, deci e vandabil sau dacă nu ceea ce faci în sine, măcar lucrurile ce au legătură cu, concluzia e simplă: se poate! Poate ai fost nemulțumit de un produs cumpărat și tu ai vrea să-l îmbunătățești, iată o idee.

 

 

*Folosește-te de cunoștințele acumulate în domeniul pe care îl stăpânești. Experiența, ca urmare a situațiilor cu care te-ai confruntat, te va ajuta să pui în balanță lucrurile pozitive și pe cele negative. Dacă îți urăști serviciul, nu o mai face și începe să vezi avantajele de a lucra mai mult timp într-un domeniu.

 

Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2019

*Învață de la alții! Henry Ford  afirma: “Oricine renunţă să înveţe este bătrân, chiar dacă are 20 sau 80 de ani. Oricine continuă să înveţe rămâne tânăr. Cel mai important lucru în viaţă este să-ţi păstrezi propria minte tânără.”

Internetul este un”tool” care te ajută să realizezi orice, dar absolut orice. Ai nevoie de ambiție, răbdare și organizare. Scoate-ți ideile principale, află mai multe despre cum funcționează Amazon ca entitate și de aici poți să-ți construiești afacerea ta de nișă și filosofia care stă la baza brand-ului. Ai la îndemână site-uri, bloguri, pagini de Facebook, ce îți pot da suficiente informații pentru a face primii pași.

 

 

*Jungle Scout-poate cel mai performant sistem când vine vorba de navigarea pe Amazon și de găsirea celor mai vânute produse. Jungle Scout are mai multe instrumente la dispoziția ta, care te vor ajuta enorm, în plus, vei obține o mulțime de date despre vânzările lunare, potențiale profituri etc.

 

*”Ridică-te și umblă!” Nu cerceta non-stop cărțile sau teoriile altora, ia pulsul live și mergi prin magazine sau expoziții comerciale. Notează-ți ideile și concluziile, gândește-te la soluții și vei vedea cât de bine se vor așeza lucrurile.

 

*Fii tu însuți și fă ca asta să se reflecte în produsul pe care îl dezvolți. Începe cu un produs și definește-ți nișa, asta după ce ți-ai dat seama de strategia de branding și marketing. Dacă produsul poartă semnătura ta, acel dram de originalitate va fi esențial și va da tonul în momentul vânzării.

 

 

* Găsește-ți piața potrivită.  Ar fi extrem de complicat șă încerci să stabilești o piață nouă, bazează-te mai degrabă pe o piață testată, matură. Pe Amazon nu poți visător, nu încerca să te arunci din avion fără parașută, respectă princiile de bază și ai încredere în tine.

 

*Ego-ul tău nu va avea ecou. Cu toții ajungem în punctul în care credem că am descoperit miezul din pâine. Ți-aș sugera să fii cerebral și să te axezi pe dorințele pieței. Sigur, creativitatea este importantă, dar e bine să ai răbdare și să vezi pe parcurs cum decurg lucrurile.

 

*5000 $ și nu vei mai avea grija banilor. După cum știi, pentru a începe orice mică afacere ai nevoie de bani. Nu există niciun trertip, nicio portiță. Pentru a prospera și a începe să faci parte din “amazonieni” ai nevoie de această sumă. Cred că am fost sincer de la bun început și nu am ocolit acest subiect, care poate fi delicat. Când aduci vorba de investiție,  toată lumea rămâne cu gura căscată și puțin dezamăgită. Să fim serioși, cei care vă vând ponturi și vă spun că deveniți miliardari nefăcând nimic, sunt impostori. Ca să fiu puțin ironic, îmbogățirea peste noapte nu se va realiza decât dacă ai muncit peste zi.

 

 

 

*Produsul tău de top ar trebui să fie vandabil la nivel macro și pentru o perioadă îndelungată de timp. După ce ai făcut asta, vei vedea că în mod natural îl vei upgrada. Mulți vor încerca să te copieze, dar tu, având tot timpul în minte evoluția produsului, vei fi Usain Bolt al nișei alese. Nu te gândi la concurență, tu ești singura ta concurență, e de ajuns.

 

*Ascultă vocea comunității din nișa pe care ți-ai ales-o. Fii la curent cu doleanțele lor și încearcă să le rezolvi nemulțumirile, informează-te, ciulește bine urechile. E nevoie de o mică scânteie și apoi, cu investiția corespunzătoare, vei ajunge să ai încasări substanțiale.

 

*Iubește-te! Nu te mira, iubește-te, adică  imaginează-ți că ești clientul tău. Ai cumpăra produsul? Dacă da, ai îmbunătăți ceva la el? Pune-te în pielea cumpărătorului…de fapt, ești deja. Gândește-te dacă cei cărora te adresezi au posibilitatea să cumpere produsul și dacă îți poți scala afacerea, iată, două punct importante ce merită atinse. Uneori strecor mesaje subliminale legate de dezvoltarea personală, o fac pentru că e esențial să pleci la drum cu optimism.

 

 

Ai răbdare, investește în tine și fii autentic!

 

Succes!

Ghidul începătorului
De ce și cum să construiești o afacere profitabilă pe Amazon în 2019